COVID-19, boala de care NU MAI SCĂPĂM. Avertismentul specialiştilor de la Harvard
Dimensiune font:
COVID-19 ar putea fi boala de care omenirea nu va mai scăpa, avertizează specialiştii medicali de la Harvard.
Un studiu recent al Şcolii de Sănătate Publică de la Harvard a folosit modele matematice pentru a proiecta transmiterea dinamică a lui SARS-COV2 în timpul pandemiei, dar şi după. În acest studiu, cercetătorii explică că este foarte posibil ca transmiterea coronavirusului să devină endemică în următorii ani, precum în cazul gripei şi răcelilor sezoniere.
Astfel, specialiştii atrag atenţia că distanţarea socială ar putea fi obligatorie cel puţin până în 2022.
Distanţarea fizică, absolut necesară
Pentru a înţelege tiparele de transmitere a noului coronavirus, cercetătorii au studiat dinamica a două coronavirusuri sezoniere: OC-43 şi HKU 1. Aceste coronavirusuri provoacă simptome ca de răceală şi sunt extrem de comune.
Astfel, potrivit simulării, infecţiile cu SARS-COV2 ar putea deveni şi ele sezoniere, precum în cazul celor de mai sus. Şi, pentru că nu există încă niciun vaccin şi niciun tratament exact pentru această infecţie, previziunea este că distanţarea fizică intermitentă va fi o măsură necesară pentru câţiva ani, pentru a nu se ajunge iar la o supraaglomerare a spitalelor.
"Dacă vom permite perioade de transmitere a virusului, s-ar putea să ajungem la o accelerare a imunizării colective", a notat co-autorul studiului, prof. Marc Lipsitch, conform Medicalnewstoday.com.
Dovezile privind imunizarea, inexistente
Cu toate astea, cercetătorii au scos în evidenţă faptul că există un defect în ceea ce priveşte aceste previziuni. Imunizarea persoanelor care au avut virusul şi s-au vindecat nu a fost încă dovedită.
Ei spun însă că dacă un om se infectează cu un beta-coronavirus şi au imunitate naturală împotriva acestuia, atunci ar avea un organism mai pregătit să lupte cu SARS-COV2, graţie unui fenomen numit "imunitate încrucişată". Tocmai de aceea, speră ca testele din viitor să determine dacă o persoană a dezvoltat anticorpi împotriva SARS-COV2.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau