Decizie de ultimă oră: Ucraina a redus vârsta de recrutare în armată de la 27 la 25 de ani
Dimensiune font:
Guvernul Ucrainei a aprobat scăderea vârstei de recrutare de la 27 la 25 de ani, printr-un amendament la Legea serviciului militar. Ministerul Apărării, care a inițiat modificarea, spune că este nevoie de o consolidare a capacității de apărare în războiul cu Rusia, informează Rador.
Decizia are loc pe fondul pregătirilor unei contra-ofensive ucrainene majore pentru recucerirea teritoriilor ocupate de ruși. Analiștii prevăd că principala direcție de înaintare ar fi sudul țării, către Peninsula Crimeea, unde ieri s-au auzit mai multe explozii, iar podul de peste Strâmtoarea Kerci a fost închis circulației, de teama unui atac ucrainean.
Un raport al Institutului american pentru Studiul Războiului arată însă că forțele ruse de la Bahmut și-au întrerupt ofensiva pentru a se pregăti pentru un contraatac ucrainean spre est.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau