Deținuții francezi ar putea primi o reducere a pedepsei dacă se vaccinează. Categoriile care nu pot beneficia
Dimensiune font:
Deținuții dintr-o închisoare din nord-estul Franței ar putea să beneficieze de o reducere a pedepsei cu condiția să se vaccineze contra COVID-19.
Vicepreședintele tribunalului din localitatea Sarreguemines a venit cu propunerea, iar documentul a fost deja semnat de responsabilul de aplicarea pedepselor, potrivit LCI, citat în gds.ro.
”Prin măsura excepțională se dorește încurajarea vaccinării cu scopul de a se atinge imunitatea colectivă”, și-a justificat propunerea.
Este vorba despre o reducere a pedepsei cu două luni, dar există mai multe categorii care nu pot beneficia de aceasta, și anume deținuții condamnați pentru violență conjugală, violență asupra minorilor, crimă și delicte de natură sexuală.
Judecătorii și reprezentanții Parchetului urmează să dezbată proiectul. Dacă va fi acceptat, se va putea aplica din septembrie.
Ministrul Justiției din Franța a spus doar că este ”o inițiativă personală și locală”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau