Dezastru în Spania: Peste 5 milioane de şomeri
Dimensiune font:
Spania numără, pentru prima oară, peste 5 milioane de şomeri, după ce în luna februarie şi-au pierdut locurile de muncă aproape 60.000 de persoane, după cum transmite postul public de televiziune. Datele sunt cele furnizate lunar de Ministerul spaniol al Muncii, potrivit datelor şomerilor înregistraţi la birourile de ocupare a forţei de muncă.
Numărul total al şomerilor înregistraţi în Spania se ridică la 5.040.222, iar în luna februarie şi-au pierdut slujbele peste 59.000 de persoane. În decurs de un an, numărul şomerilor Spaniei a crescut cu aproape 7%, iar de la începutul anului, rata şomajului a crescut cu 1,19%.
La sfârşitul lunii ianuarie, datele Sondajului asupra populaţiei active (EPA), publicate la fiecare trei luni de Institutul spaniol de statistică (INE) indicau că numărul şomerilor se ridică la 5.965.400 de persoane în Spania, rata şomajului ajungând la 26,02% din populaţia aptă de muncă. Cifrele EPA, adunate şi publicate trimestrial, sunt în general mai mari decât cele publicate lunar de Ministerul spaniol al Muncii şi Securităţii Sociale, din cauza unei metodologii diferite. În vreme ce primele sunt adunate potrivit unui sondaj în rândul unui eşantion reprezentativ, cele din urmă corespund datelor oficiale ale şomerilor înregistraţi ca atare.
realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau