Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat joi că şi-a făcut un test COVID-19, dar încă nu are rezultatele, după testul pozitiv al unei colaboratoare apropiate, scrie AFP.
"Ea a fost testată pozitiv", a declarat Donald Trump pentru Fox News, confirmând informaţii de presă referitoare la Hope Hicks, consiliera sa apropiată. "Tocmai mi-am făcut un test, vom vedea", a adăugat el, precizând că şi soţia sa, Melania, a fost testată.
"Voi avea rezultatele în această seară sau mâine dimineaţă. După cum ştiţi, petrec destul timp cu Hope, ca şi Prima Doamnă", a continuat el. "Va trebui să intrăm în carantină? Nu ştiu", a mai spus preşedintele Statelor Unite.
Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden.
De asemenea, ea a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie.
Preşedintele american se supune regulat testelor COVID-19, chiar dacă frecvenţa exactă a acestora nu este cunoscută.
Colaboratorii care lucrează în West Wing sunt testaţi zilnic, ca şi jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă ori călătoresc împreună cu preşedintele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau