Este timpul să punem capăt gândirii nerealiste despre înfrângerea Rusiei | Analiză The Wall Street Journal

Dimensiune font:

| 17-11-2023 09:48

Putin a rezistat celor mai bune eforturi ale Occidentului de a inversa invazia sa în Ucraina, iar puterea sa este fermă. SUA şi aliaţii săi au nevoie de o nouă strategie: reţinerea.

În timp ce preşedintele rus Vladimir Putin se apropie de cea de-a doua aniversare a atacului său total asupra Ucrainei, încrederea sa în propria persoană este greu de neobservat. O contraofensivă ucraineană mult aşteptată nu a reuşit să obţină acel progres care ar da Kievului o mână de fier pentru a negocia. Tumultul din Orientul Mijlociu domină titlurile ziarelor, iar sprijinul bipartizan pentru Ucraina în SUA a fost bulversat de polarizarea şi disfuncţionalităţile din Congres, ca să nu mai vorbim de înclinaţiile pro-Putin ale candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump.

Un război de uzură

Putin are motive să creadă că timpul este de partea sa. Pe linia frontului, nu există indicii că Rusia pierde ceea ce a devenit un război de uzură. Economia rusă a fost zdruncinată, dar nu este complet distrusă. Controlul lui Putin asupra puterii a fost, în mod paradoxal, întărit în urma rebeliunii eşuate a lui Evgheni Prigojin din iunie. Sprijinul popular pentru război rămâne solid, iar sprijinul elitelor pentru Putin nu s-a fracturat.

Promisiunile oficialilor occidentali de revigorare a propriilor industrii de apărare s-au lovit de blocaje birocratice şi de blocaje în lanţul de aprovizionare. Între timp, sancţiunile şi controalele la export au împiedicat efortul de război al lui Putin mult mai puţin decât se aştepta. Fabricile ruseşti de apărare îşi intensifică producţia, iar fabricile moştenite de la sovietici depăşesc fabricile occidentale când vine vorba de articole foarte necesare, cum ar fi proiectilele de artilerie.

Tehnocraţii responsabili de conducerea economiei ruseşti s-au dovedit a fi rezistenţi, adaptabili şi plini de resurse. Preţurile ridicate ale petrolului, determinate în parte de cooperarea strânsă cu Arabia Saudită, umplu din nou visteria statului. Ucraina, în schimb, depinde în mare măsură de infuziile de bani din Occident, relatează Wall Street Journal.

De asemenea, Putin poate privi cu satisfacţie la bilanţul său în materie de politică externă. Investiţiile sale în relaţiile cheie au dat roade. China şi India au oferit un sprijin important pentru economia rusă prin creşterea importurilor de petrol rusesc şi de alte mărfuri. În loc să se îngrijoreze de pieţele pierdute în Europa de Vest sau de reticenţa Beijingului de a ignora sancţiunile SUA şi UE, Putin a decis că este mai avantajos pe termen scurt să devină pur şi simplu partenerul junior al Chinei în domeniul economic. Mărfurile din China reprezintă aproape 50% din importurile ruseşti, iar companiile energetice de top din Rusia sunt acum dependente de vânzările către China.

Chiar şi ţările vecine care au toate motivele să se teamă de tacticile agresive ale lui Putin, cum ar fi Armenia, Georgia, Kazahstan şi Kârgâzstan, au obţinut profituri grase prin faptul că au servit drept facilitatori ai eludării sancţiunilor şi ca puncte de transbordare pentru bunurile pe care Rusia obişnuia să le importe direct.

În ciuda punerii sub acuzare a lui Putin de către Curtea Penală Internaţională şi a numeroaselor dovezi ale crimelor de război sponsorizate de statul rus în Ucraina, acesta este încă îmbrăţişat în diferite părţi ale aşa-numitului "Sud global". Războiul din Ucraina are puţină importanţă pentru multe ţări care se irită la ceea ce percep ca fiind standarde duble din partea SUA şi a Europei sau o lipsă de implicare în probleme care le privesc.

Strategia lui Putin

Nimic din toate acestea nu ar trebui să vină ca o surpriză. Cu mai mult de şase luni înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022, Putin a semnat o nouă Strategie de securitate naţională pentru Rusia. Principala idee principală a acelui document era de a pregăti ţara pentru o confruntare pe termen lung cu Occidentul. Astăzi, Putin poate spune naţiunii că strategia sa funcţionează.

Putin nu simte nicio presiune pentru a pune capăt războiului şi nici nu îşi face griji cu privire la capacitatea sa de a-l susţine mai mult sau mai puţin pe termen nelimitat. Pe măsură ce se apropie iarna, armata rusă a organizat propria ofensivă terestră limitată şi cu siguranţă va extinde atacurile cu rachete şi drone asupra oraşelor ucrainene, a centralelor electrice, a siturilor industriale şi a altor infrastructuri critice. Cel puţin, Putin se aşteaptă ca sprijinul american şi european pentru Ucraina să se risipească, ca ucrainenii să se plictisească de teroarea şi distrugerile nesfârşite care le sunt provocate şi ca o combinaţie a celor două să-i permită să dicteze termenii unui acord pentru a pune capăt războiului şi a revendica victoria. Din punctul său de vedere, persoana ideală pentru a pune la cale un astfel de acord este Donald Trump, dacă se va întoarce la Casa Albă în ianuarie 2025.

Liderul rus este pregătit să folosească toate armele pe care le are la dispoziţie pentru a câştiga războiul din Ucraina. Controlul armelor nucleare şi securitatea europeană sunt acum ostatice ale insistenţei Rusiei ca Occidentul să pună capăt sprijinului său pentru Ucraina. Ceea ce a mai rămas din cadrul de control al armelor din epoca Războiului Rece va dispărea complet în 2026 şi există un risc tot mai mare de a se declanşa o cursă imprevizibilă a armelor nucleare în trei direcţii între SUA, Rusia şi China. Putin va folosi fiecare problemă globală şi regională - fie că este vorba de războiul dintre Israel şi Gaza, de securitatea alimentară sau de acţiunea climatică - ca pârghie pentru a câştiga războiul împotriva Ucrainei şi a Occidentului.

Luate împreună, această stare de lucruri reprezintă o provocare fără precedent pentru liderii occidentali. Washingtonul şi aliaţii săi au fost remarcabil de eficienţi în abordarea celor mai urgente aspecte ale acestei probleme: împiedicarea colapsului Ucrainei, menţinerea unei aprovizionări bune cu arme avansate şi informaţii în timp real şi conceperea de sancţiuni împotriva Rusiei.

Dar acum este momentul să trecem la o strategie pe termen lung care să crească şi să menţină presiunea asupra regimului ticălos de la Kremlin. Nu trebuie să ne facem iluzii că orice combinaţie posibilă de măsuri pe termen scurt va fi suficientă pentru a-l forţa pe Putin să renunţe la războiul său.