Franța va ridica de luni restricțiile pentru călătorii care vin din UE
Dimensiune font:
Guvernul francez va ridica restricţiile de călătorie impuse în contextul pandemiei de COVID-19 începând cu 15 iunie, au declarat ministrul de interne Christophe Castaner şi ministrul de externe, Jean-Yves Le Drian, scrie CNN, preluat de Mediafax.
Începând cu 15 iunie, persoanele care provin din state membre ale Uniunii Europene, precum şi din Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Elveţia şi Vatican, vor putea intra pe teritoriul Franţei fără restricţii, au anunţat cei doi miniştri.
"Persoanele din ţările din zona euro sunt, de asemenea, scutiţi de carantină la sosirea lor în Franţa", se arată în declaraţie. "Cu toate acestea, măsurile de restricţie reciprocă se vor aplica în continuare la frontierele cu Spania şi cu Regatul Unit."
Franţa va menţine restricţii reciproce cu Spania până pe 21 iunie, inclusiv o carantină de 14 zile pentru toţi pasagerii care sosesc cu avionul. Călătorii care sosesc în Franţa din Marea Britanie nu vor mai fi supuşi restricţiilor de intrare începând cu 15 iunie, ci li se va cere să respecte o carantină de 14 zile la sosire.
Franţa plănuieşte redeschiderea treptată a frontierelor pentru toate ţările începând cu 1 iulie.
"Această deschidere va fi realizată în mod progresiv şi diferenţiat în funcţie de situaţia de sănătate a diferitelor ţări terţe şi în conformitate cu procedurile care vor fi adoptate la nivel european până atunci", se arată în comunicat.
De asemenea, Franţa va acorda prioritate cererilor de viză şi permis de şedere pentru studenţii internaţionali.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau