Guvernul e în alertă maximă după cutremurele din Oltenia: a fost format un grup de lucru; specialiștii caută măsuri preventive în situații de urgență
Dimensiune font:
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat că începând de joi va fi constituit un grup interinstituţional de lucru sub directa sa coordonare, având ca domenii principale de urmărit prevenirea, pregătirea şi răspunsul în situaţii de urgenţă, urmare a cutremurelor petrecute zilele trecute în zona Olteniei, relatează Agerpres.
"O să începem şedinţa de Guvern discutând despre cutremurele care au avut loc în zona Olteniei ieri şi alaltăieri. (...) O să fac precizările necesare în urma întâlnirii pe care am avut-o astăzi cu domnul ministru Cseke, cu domnul secretar de stat Arafat, cu secretarul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, cu rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii şi alţi reprezentanţi tehnici pentru a fi în măsură ca imediat, nu mai târziu de mâine, să putem constitui un grup de lucru interinstituţional sub directa coordonare a prim-ministrului", a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la şedinţa de Guvern.
Responsabilitățile grupului de lucru
Şeful Executivului a adăugat că grupul de lucru va avea ca domenii principale de urmărit partea de prevenire şi răspuns în situaţii de urgenţă. "Important este ca partea practică, prin care punem în aplicare acest plan, să se întâmple. De aceea am considerat necesar şi consider în continuare că este nevoie ca toate instituţiile statului, pornind de la fiecare minister în parte, la celelalte instituţii care au responsabilităţi, să intensifice întreaga activitate şi, ca să nu se desfăşoare oricum, ea va fi coordonată de la nivelul premierului şi în felul acesta se va constitui, cel mai târziu mâine, acest grup de lucru interinstituţional din care vor face parte Ministerul Dezvoltării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Culturii, Ministerul Cercetării (...) Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Asociaţia Oraşelor, Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Comunelor, pentru că este nevoie să introducem, atât din punct de vedere al responsabilităţii, cât şi din punct de vedere al parteneriatului cu autorităţile locale şi, nu în ultimul rând, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Universitatea Tehnică de Construcţii ", a declarat Ciucă.
El a punctat că o importanţă aparte se va acorda infrastructurii şcolare, care a fost evaluată ca fiind cu risc seismic. "Ceea ce e important de subliniat, sensibil în momentul de faţă, este domeniul infrastructurii şcolilor. (...) La întâlnirea de astăzi am discutat şi avem deja în derulare proiecte, la nivelul Ministerului Dezvoltării, prin CNI, în ce priveşte reabilitarea unor clădiri din instituţiile de învăţământ. Avem, de asemenea, 70 de şcoli, dacă am reţinut bine, care se reabilitează printr-un program finanţat prin Banca Mondială. Avem, de asemenea, 118 şcoli care au fost evaluate cu risc seismic. Am decis ca la nivelul grupului să se analizeze imediat modalitatea prin care aceste şcoli cu risc seismic I să intre în reabilitare imediat. (...) Am cerut, totodată, ca Ministerul Dezvoltării să identifice modalitatea prin care acestor proceduri să le fie diminuat termenul de răspuns. Ştim foarte bine cât de mult trebuie să petreacă un document până să primească un aviz ", a declarat Ciucă.
El a adăugat că este nevoie de o reevaluare a clădirilor instituţionale şi a clădirilor private cu locuinţe colective. "Şi, în felul acesta, să putem să avem o situaţie într-o bază de date foarte clară, foarte transparentă pentru a putea să prioritizăm modul de intervenţie pe fiecare dintre ele. Măsurile acestea de refacere, de consolidare a infrastructurii, trebuie prioritizate. Aş dori să nu se înţeleagă că vom avea o abordare absolut otova la tot ceea ce discutăm acum. Îmi doresc foarte mult ca toate deciziile pe care le luăm să fie foarte bine argumentate şi să avem, de asemenea, echipele tehnice care să treacă la implementarea lor în practică", a declarat Ciucă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau