Guvernul SUA a cerut luni Curții Supreme să blocheze legea avortului din Texas
Dimensiune font:
Guvernul președintelui democrat Joe Biden a cerut oficial Curții Supreme a Statelor Unite luni să blocheze o lege extrem de restrictivă a avortului în Texas., potrivit AFP.
Legea, în centrul unei bătălii legale acerbe, interzice avortul imediat ce bătăile inimii embrionului sunt detectabile, adică în jurul a șase săptămâni de sarcină, când majoritatea femeilor încă nu știu că sunt însărcinate și nu face excepții în cazurile de incest sau viol.
Jurisprudența Curții Supreme garantează dreptul femeilor de a avorta atât timp cât fătul nu este viabil, adică în jurul a 22 de săptămâni de sarcină. Dar textul din Texas are un dispozitiv unic: încredințează cetățenilor „exclusiv” sarcina de a pune în aplicare măsura încurajându-i să depună o plângere împotriva organizațiilor sau a persoanelor care ajută femeile să facă avorturi ilegale.
Curtea Supremă, unde judecătorii conservatori sunt majoritari, fusese deja sesizată pentru prima dată și, prin urmare, invocase aceste „noi probleme de procedură” pentru a refuza, la 1 septembrie, blocarea intrării în vigoare a legii.
Guvernul federal a intrat apoi în arena legală, intentând un proces împotriva Texasului în numele său.
Pe 6 octombrie,un judecător de fond a decis în favoarea sa și a suspendat legea, în așteptarea unei revizuiri a fondului. „Această instanță nu va permite ca această privare șocantă de un drept atât de important să continue încă o zi”, a scris judecătorul federal Robert Pitman.
Unele clinici au reluat apoi avorturile și pentru peste șase săptămâni de sarcină.
Medicul ginecolog care a încălcat noua lege a avortului din Texas / Miza constituțională a gestului său / De ce nu-l reclamă asociațiile anti-avort
Câteva zile mai târziu, o curte de apel din Louisiana, cunoscută pentru conservatorismul său, a anulat hotărârea judecătorului Pitman.
Joi,ea a confirmat că legea poate rămâne în vigoare atâta timp cât procedurile continuă.
Departamentul de Justiție intenționează acum să ceară Curții Supreme să restabilească decizia judecătorului Pitman. El ar trebui să îi adreseze în mod oficial apelul său în zilele următoare.Decizia înaltei instanțe ar trebui să vină foarte repede.
Refuzul său inițial de a interveni a fost văzut ca o dovadă a unui „viraj la dreapta” sub auspiciile judecătorilor numiți de fostul președinte Donald Trump.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau