Hackerii ruși au spart două servere guvernamentale în SUA
Dimensiune font:
Un grup de hackeri susţinut de Rusia a sustras date de la cel puţin două
servere guvernamentale ca parte a unui atac cibernetic asupra a zeci de administraţii regionale şi locale din SUA, au anunţat autorităţile americane, potrivit DPA.
Respectivul grup rusesc, cunoscut şi ca „Ursul Energetic” sau „Libelula”, printre alte denumiri, a desfăşurat o serie de atacuri cibernetice începute cel puţin din septembrie, au precizat, într-un comunicat comun, Biroul Federal de Investigaţie (FBI) şi Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Infrastructură de Securitate (CISA), fără a preciza ce reţele au fost atacate, conform Agerpres.
„Până acum, FBI şi CISA nu au informaţii care să indice că acest actor (o ameninţare avansată persistentă) a perturbat intenţionat vreo operaţiune de aviaţie, educaţională, electorală sau guvernamentală”, au precizat agenţiile.
Ele au adăugat că hackerii ar putea încerca să obţină acces la „viitoare operaţiuni perturbatoare pentru a influenţa politici şi acţiuni ale SUA” sau pentru a delegitima autorităţi locale.
Casa Albă a atras atenţia asupra încercărilor de hacking din partea Chinei şi Iranului.
Anterior, Departamentul Trezoreriei SUA a anunţat sancţiuni împotriva a cinci entităţi iraniene pentru tentative de amestec în alegeri.
Mark Meadows, şeful de cabinet de la Casa Albă, a declarat joi că guvernul federal este în permanentă alertă pentru a bloca orice interferenţe străine în alegerile prezidenţiale, spunând că ele sunt operate în mare parte de China.
Într-o declaraţie pentru Fox News, Meadows a spus că vor fi „consecinţe” pentru amestecul iranian în alegeri, adăugând că există „alte două sau trei ţări pe care le monitorizăm cu atenţie”.
El a spus că nu este îngrijorat că procesul de vot poate fi alterat
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau