O cursă Tarom, care trebuia să ducă şase deputaţi la Bucureşti pentru a participa la şedinţa Camerei, nu poate decola din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, informează România TV.
Aeronava trebuia să decoleze la ora 12.30, însă nici în acest moment piloţii nu au putut să se ridice de la sol.
Reprezentanţii Tarom spun că această problemă nu se va rezolva prea curând.
"Am fost anunţaţi că zborul va avea întârziere de două ore. Speranţele de a ajunge azi la şedinţa sunt din ce în ce mai mici. O altă cursă a fost anulată din cauza condiţiilor meteo. Se pare ca sunt turbulenţe în aer, aşa că oficialii au decis ca această cursă să fie anulată. Nu se poate ajunge în timp util la şedinta. Alternative nu sunt.", a declarat deputatul Tudor Ciuhodaru la România TV.
Adauga comentariul tau