Iasrelul avertizează: Iranul este "mai aproape ca niciodată" de obţinerea bombei atomice
Dimensiune font:
Israelul a subliniat joi că Iranul "este mai aproape ca niciodată" să obţină bomba atomică, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că Teheranul a început să instaleze centrifuge mai moderne la una dintre instalaţiile sale nucleare, relatează AFP.
Într-un comunicat, Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a calificat ca "grav" raportul AIEA, subliniind că Iranul este "în prezent mai aproape ca niciodată de obţinerea de material îmbogăţit pentru o bombă atomică".
Raportul "dovedeşte că Iranul continuă să avanseze rapid către linia roşie pe care premierul a trasat-o în cursul discursului susţinut la ONU", se insistă în comunicat.
Într-un discurs susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU în septembrie 2012, Netanyahu a reclamat să fie stabilită o "linie roşie clară" pentru a determina până unde poate merge Iranul în materie nucleară, dar fără să se doteze cu o bombă atomică.
Trasând cu un marker de culoarea roşie o linie pe un desen cu o bombă pregătită să explodeze, el a oferit asigurări că Iranul dispunea, la vremea respectivă, de aproximativ 70% din echipamentul necesar îmbogăţirii uraniului la nivel militar şi că ar putea deţine, până în vară, materialul necesar fabricării primei bombe.
Acest subiect va fi "primul" pe care Netanyahu îl va aborda cu preşedintele american Barack Obama, aşteptat în Israel în martie, potrivit comunicatului.
Într-un raport publicat joi, AIEA a anunţat că Iranul a început, în prima parte a lui februarie, să instaleze centrifuge mai moderne la instalaţia sa de la îmbogăţire a uraniului, la Natanz.
Îmbogăţirea uraniului se află în centrul unui conflict între Iran şi marile puteri, care suspectează această ţară că vrea să îmbogăţească uraniu până la un nivel de 90%, nivel necesar fabricării bombei atomice, lucru dezminţit de către autorităţile iraniene.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau