IGPR: 32 de percheziţii în București și în alte 5 județe într-un dosar de înşelăciune cu indemnizaţii compensatorii pentru drepturi de autor
Dimensiune font:
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi efectuează, joi dimineaţă, 32 de percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Călăraşi, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de mai multe persoane care ar fi încasat fără drept indemnizaţii pentru drepturile de autor în perioada stării de urgenţă/alertă.
Potrivit unui comunicat transmis de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prejudiciul cauzat este de aproximativ 200.000 de euro. Poliţiştii vor pune în aplicare 44 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi pentru audieri.
Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2020, mai multe persoane ar fi declarat în fals activitatea desfăşurată şi ar fi primit, fără drept, indemnizaţii pentru drepturile de autor în perioada stării de urgenţă/alertă.
Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii înşelăciune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau