Încă o persoană reţinută în dosarul mitei luate de baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu
Dimensiune font:
Încă o persoană a fost reţinută sâmbătă în dosarul mitei luate de preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu, un expert, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă. Acesta ar fi primit de la omul de afaceri care este martor în dosar suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză privind lucrări de modernizare a drumurilor executate de firma acestuia, raport care să contrazică propriul rapoirt realizat anterior în baza unui contract cu Consiliul Judeţean şi care nu corespundea realităţii din teren.
Raportul era necesar, după ce între Dumitru Buzatu ăi omul de afaceri au apărut divergenţe în legătură cu plata lucrărilor şi implicit cu cuantumul mitei care trebuia remisă lui Buzatu. De asemenea, expertul i-a mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factori de decizie din CJ Vaslui pentru a-i achita facturile pentru lucrările executate. Dumitru Buzatu a fost deja reţinut în acest dosar.
În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective, martor în cauză, şi inculpatul Buzatu Dumitru, preşedintele Consiliul judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de aproximativ 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.”
În acest context, Consiliul judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială – al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică – administrată de inculpat pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate. După întocmirea raportului de expertiză, în care erau trecute date care nu corespundeau realităţii din teren), în data de 22.06.2022 respectiv în perioada 07-15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul judeţean Vaslui şi implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini)”, precizează DNA.
De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul Consiliului judeţean Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.Expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.
După remiterea sumei, inculpatul ar fi înaintat Consiliului judeţean Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru.Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Duminică, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau