Incendiu puternic în Bucureşti. O casă a ars din cauza unei sobe
Dimensiune font:
O casă din sectorul 2 al Capitalei a ars în întregime. Din fericire, locatarii au reuşit să se salveze înainte ca flăcările să le cuprindă locuinţa. Pompierii au intervenit rapid, dar, cu toate acestea, întreaga clădire a fost afectată.
Incendiul a avut loc duminică seară pe Şoseaua Petricani, în sectorul 2 al Capitalei. Flăcările, înalte de câţiva metri, au izbucnit cel mai probabil de la soba pe care proprietarii o foloseau să se încălzească. Toţi locatarii au reuşit să iasă din locuinţă, înainte ca aceasta să fie cuprinsă de flăcări.
Pentru că exista pericolul de explozie, pompierii au îndepărtat buteliile de flăcări. Intervenţia a fost una dificilă, din cauza vântului care a bătut cu putere.
"La momentul intervenţiei, incendiul se manifesta cu flacără deschisă. S-a intervenit cu 10 autospeciale cu apă şi spumă. Nu au fost persoane surprinse în incendiu. Vântul ne-a îngreunat intervenţia, dar totul s-a desfăşurat cum a trebuit", a declarat sublocotenentul Alexandru Pripici.
La faţa locului a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii acestui incendiu.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau