Incertitudine la Chişinău, după hotărârea din ajun a Curţii Constituţionale
Dimensiune font:
Politicienii de la Chişinău evită să facă declaraţii după hotărârea din ajun a Curţii Constituţionale, care a anulat decretul preşedintelui ţării prin care Vlad Filat a fost desemnat candidat la funcţia de premier şi care îi cere şefului statului să desemneze un alt premier interimar în locul lui Filat.
Liderii Partidului Liberal Democrat condus de Filat au avut luni seara, după anunţarea hotărârii, o şedinţă la guvern, iar marţi dimineaţa la sediul formaţiunii. Conducerea PLDM a evitat să facă declaraţii pentru presă, dar a anunţat că la ora 15.00 Vlad Filat va susţine un briefing.
Partidul Democrat, care luni a anunţat că este gata să înceapă negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi pentru învestirea unui nou guvern condus de Filat, a precizat marţi într-un comunicat de presă că rămâne pe aceleaşi poziţii, dar că hotărârea Curţii necesită anumite evaluări ale situaţiei. 'Această decizie (a Curţii Constituţionale - n.red.) implică mai multe efecte imediate şi, în aceste condiţii, sunt necesare anumite evaluări şi discuţii în perioada imediat următoare', se menţionează în comunicatul formaţiunii.
Preşedinţia nu a comentat deocamdată hotărârea, susţinând că examinează încă argumentarea Curţii Constituţionale.
Doar Partidul Liberal, care a depus sesizarea la Curtea Constituţională, a salutat luni hotărârea şi a menţionat necesitatea ca Nicolae Timofti să o execute în cel mai scurt timp.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat luni seara neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti prin care Vlad Filat a fost desemnat să formeze noul guvern şi i-a cerut şefului statului să numească un alt premier interimar, altul decât Vlad Filat. Curtea a făcut trimitere la moţiunea de cenzură prin care guvernul a fost demis de parlament pentru suspiciuni de corupţie. 'Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile; În cazul demiterii Guvernului, prin moţiune de cenzură, pentru suspiciuni de corupţie, preşedintele Republicii Moldova are obligaţia constituţională de a desemna un prim-ministru interimar dintre membrii Guvernului, a căror integritate nu a fost afectată', potrivit textului hotărârii Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională a adoptat această hotărâre după ce luni Partidul Democrat şi un grup al Partidului Liberal şi-au anunţat intenţia de a negocia formarea unui nou guvern, astfel că la Chişinău se prefigura o nouă majoritate parlamentară şi un nou executiv.
Guvernul Filat II a fost demis la 5 martie, în urma unei moţiuni de cenzură, premierul, dar şi unii miniştri fiind acuzaţi de cenzură şi de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat la 10 aprilie pe Vlad Filat să formeze o nouă echipă guvernamentală, iar termenul acestui exerciţiu expiră joi.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau