Incident incredibil în gara Medgidia: Un tânăr a furat o locomotivă și a plecat cu ea la plimbare
Dimensiune font:
Un tânăr de 20 de ani, fără legătură cu calea ferată, s-a suit în cabina de conducere la unei locomotive a companiei Grup Feroviar Român (GFR), punând-o în mișcare în stația Medgidia. Incidentul a survenit miercuri la orele după-amiezii și, se pare, nu s-a soldat cu victime sau distrugeri, notează clubferoviar.ro.
Incidentul se putea însă termina dezastruos, de exemplu în cazul în care locomotiva ar fi intrat pe linia de circulație a unui alt tren de călători sau marfă.
Tânărul a intrat în cabina de conducere a unei locomotive remizate a GFR, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare. Locomotiva a talonat două aparate de cale, ajungând pe o altă linie unde s-a oprit. Tânărul, al cărui nume nu este cunoscut, a fost reținut de Poliția TF Medgidia.
Locomotiva în cauză este din seria 43, fiind fabricată de Rade Konkar. În 2021 locomotiva în cauză a fost implicată într-un alt incident cercetat de AGIFER.
Autoritățile nu își explică însă cum a reușit tânărul să pună în mișcare locomotiva, deoarece, pe timpul remizării, locomotivele ar trebui să fie asigurate contra pornirii, deconectate de la sursa de energie și încuiate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau