INCREDIBIL O femeie din Baia Mare a infectat trei spitale, mințind în declarația pentru coronavirus
Dimensiune font:
Procurorii din Baia Mare cercetează cazul femeii infectate cu noul coronavirus, după ce aceasta a fost plimbată între trei spitale, iar apoi a ajuns la Cluj. Pacienta a intrat în contact cu mai mulți medici și asistente și a mințit de 3 ori cu privire la o călătorie în străinătate. Pacienta deține o firmă distribuitoare de echipamente medicale.
Femeia este suspectată de faptul că ar fi fost sursa unui focar de COVID-19 în trei spitale din municipiu, iar acum există riscul că zeci de persoane, unele dintre ele cadre medicale, să se fi infectat cu noul virus.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare i-au întocmit dosar penal, în care se arată că în zilele de 22, 23 și 24 martie, în declaraţiile pe proprie răspundere, completate în cadrul filtrelor epidemiologice de la nivelul mai multor unităţi medicale, femeia nu a declarat că a călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă de COVID-19.
Mai mult, a spus că nu prezintă simptomatologia specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu toate că revenise în ultimele 14 zile dintr-o astfel de zonă, dovezi în acest sens existând inclusiv pe pagina sa de Facebook.
„S-a reţinut că, în datele de 22.03.2020, 23.03.2020 şi 24.03.2020, în declaraţiile pe proprie răspundere completate în cadrul filtrelor epidemiologice de la nivelul mai multor unităţi medicale de pe raza municipiului Baia Mare, o persoană a declarat necorespunzător adevărului că nu a călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă a COVID-19 şi, respectiv, că nu prezintă simptomatologia specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu toate că revenise în ultimele 14 zile dintr-o astfel de zonă, iar prezentarea acesteia la unităţile medicale a fost tocmai că urmare a prezentării simptomatologiei specifice, ulterior fiind diagnosticată ca fiind infectată cu virusul SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.
În această cauză a fost începută urmărirea penală „in rem” cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, iar cercetările sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare – Biroul de Investigaţii Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi stabilirea răspunderii penale în cauză.
Sursa: Europa FM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau