Înfometată de propriul copil. O bătrână din Argeş, adusă în pragul morţii de fiul său
Dimensiune font:
O bătrână de 83 de ani, din Curtea de Argeş, a ajuns să cântărească doar 40 de kilograme după ce a fost înfometată săptămâni la rând de către propriul fiu. Bătrâna a fost salvată de vecini care au sunat la asistenţii sociali, iar aceştia au găsit-o în stare foarte gravă şi într-o mizerie de nedescris.
Asistenţii sociali au găsit-o pe bătrână imobilizată la pat. Nu numai că era nemâncată, dar mult timp nici nu s-a mişcat, aşa că a ajuns să aibă răni pe coapse. Ionela Dăneţ, managerul Spitalului Municipal Curtea de Argeş, s-a declarat şocată de acest caz: "Am găsit-o într-un hal de degradare umană de nedescris, la vreo 40 de kg, fără urină, probabil nu mâncase cu o săptămână-două înainte. I-am făcut radiografie, a reieşit fractură de bazin drept, în plus, nişte escare pe fese şi copase".
În plus, în casă nu era nici căldură şi nici curent electric. Mariana Moise, şefa Serviciului Public de Asistenţă Socială a descris astfel situaţia: "Bătrâna trăia în condiţii insalubre. Pot spune că nu am văzut în ultimii ani asemenea condiţii de viaţă. Era aproape în semiconştienţă. Nu era hrănită, era chiar deshidratată. Nu avea căldură în casă, avea condiţii foarte foarte grele de viaţă".
Fiul femeii locuieşte cu ea sub acelaşi acoperiş şi consideră că bătrâna era bine îngrijită. Asistenţii sociali încearcă acum să o interneze pe femeie într-un cămin de bătrâni, dar fiul refuză să o lase pe bătrână să plece, întrucât trăieşte din pensia ei.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau