Jeff Bezos avertizează consumatorii să evite aceste produse în perioada reducerilor. Ce sfătuiește miliardarul să eviți
Dimensiune font:
Jeff Bezos avertizează consumatorii să evite anumite produse în perioada reducerilor și să nu cheltuiască bani în plus.
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, are un sfat pentru consumatori și obiceiurile lor de consum în perioada reducerilor și sărbătorilor. Spre finalul anului, apar numeroase oferte pe piață. Miliardarul avertizează consumatorii să le evite, însă.
El și-a dezvăluit perspectiva privind cheltuielile din această perioadă, pentru că ar putea avea un impact pe viitor, potrivit LiveMint.
Într-un interviu cu CNN, Bezos a recomandat consumatorilor să evite produsele care presupun o cheltuială semnificativă.
Jeff Bezos avertizează consumatorii să evite aceste produse în perioada reducerilor
Bezos susține că e indicat să nu cumperi produse care presupun o parte semnificativă din buget. Printre acestea s-ar numără electrocasnice mari, precum un frigider, sau o mașină nouă. Miliardarul crede că nu e o idee bună să cheltuiești bani în această perioadă, pentru că situația economică s-ar putea înrăutăți pe viitor.
„Dacă te gândești să cumperi un televizor mare, mai bine aștepți, păstrează banii și vezi ce se întâmplă,” a declarat Jeff Bezos, ce avertizează consumatorii să evite cheltuielile care nu sunt absolut necesare. „La fel și cu un frigider, o mașină nouă, orice ar fi. Evită o parte din risc.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau