Kremlinul anunţă că Vladimir Putin este în favoarea negocierilor
Dimensiune font:
Kremlinul a anunțat miercuri că preşedintele rus Vladimir Putin este în favoarea negocierilor şi diplomaţiei pentru depăşirea tensiunilor de la granița Ucrainei şi că Moscova consideră deschiderea pentru negocieri exprimată de preşedintele american Joe Biden drept „un semnal pozitiv”.
„Este (un lucru) pozitiv că SUA şi-au exprimat la rândul lor deschiderea pentru negocieri serioase”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit agențiilor internaționale de presă citate de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a salutat apelul lui Joe Biden adresat direct cetăţenilor ruşi, însă a adăugat că ar fi fost mai bine dacă preşedintele american i-ar fi îndemnat pe ucraineni să nu mai tragă unii în alţii, potrivit Reuters.
„Cetăţeni ai Rusiei, nu sunteţi duşmanii noştri”, a spus Joe Biden, asigurând că nici SUA, nici NATO nu constituie o „ameninţare” pentru această ţară.
Potrivit lui Peskov, negocierile care se anunţă vor fi „foarte dificile”. Pentru Rusia, ele ar urma să ducă la o reformare a arhitecturii de securitate europeană rezultată după Războiul Rece.
„Acesta va fi un lucru foarte dificil, va fi nevoie de multă flexibilitate de ambele părţi, de voinţă politică”, a mai spus Peskov, potrivit AFP.
Rusia cere să se pună capăt politicii de extindere a NATO, un angajament că nu vor mai fi desfăşurate arme ofensive în apropiere de teritoriul rus şi retragerea infrastructurii NATO şi Europa de Est.
Aceste cereri au fost respinse de Occident, care a propus în schimb negocieri asupra altor subiecte, precum controlul armelor, vizite reciproce la infrastructuri sensibile sau discuţii asupra temerilor ruse în materie de securitate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau