Manevră spectaculoasă: Capsula Orion a survolat Luna la o distanţă mai mică de 130 de kilometri în raport cu scoarţa selenară
Dimensiune font:
Capsula Orion a survolat Luna la o distanţă mai mică de 130 de kilometri în raport cu scoarţa selenară, realizând astfel o manevră spectaculoasă, ce marchează începutul călătoriei de întoarcere spre Terra a acestui vehicul spaţial lansat de NASA în prima misiune a programului Artemis, informează AFP.
Efectuând acea survolare la o distanţă foarte mică de scoarţa Lunii, capsula Orion a profitat de atracţia gravitaţională a satelitului natural al Pământului pentru a se propulsa pe traiectoria sa de întoarcere spre Terra.
Aprinderea motorului principal al modulului european, care propulsează capsula Orion, a durat puţin mai mult de trei minute, potrivit Agerpres.
A fost ultima manevră importantă din cadrul misiunii Artemis 1. Aceasta a început odată cu lansarea noii mega-rachete construite de NASA pe 16 noiembrie, cu ocazia unui zbor care ar trebui să aibă o durată totală de 25 de zile şi jumătate.
Capsula Orion va efectua de acum înainte doar corecţii uşoare ale traiectoriei până la amerizarea sa din Oceanul Pacific, în largul coastelor oraşului american San Diego, pe 11 decembrie, la ora 17:40 GMT. Capsula va fi recuperată şi urcată pe puntea unei nave a marinei americane.
Pe parcursul misiunii sale, Orion a petrecut aproximativ şase zile pe o orbită înaltă în jurul Lunii.
În urmă cu o săptămână, Orion a doborât recordul de distanţă pentru o capsulă locuibilă, aventurându-se la peste 432.000 km de planeta noastră - mai departe decât au făcut-o vehiculele utilizate în cadrul misiunilor Apollo.
Orion nu a transportat de această dată niciun astronaut, scopul misiunii Artemis 1 fiind acela de a verifica siguranţa capsulei şi capacitatea ei de a transporta în viitor echipaje umane.
Obiectivul principal constă în testarea rezistenţei scutului termic al capsulei Orion - cel mai mare construit vreodată - atunci când va reintra în atmosfera Pământului, cu o viteză de peste 40.000 de km/h. Scutul termic va trebui să suporte atunci o temperatură apropiată de jumătatea celei care există la suprafaţa Soarelui (2.800 grade Celsius).
Prin programul Artemis, americanii vor să îşi stabilească o prezenţă durabilă pe Lună, pentru a pregăti apoi o călătorie spre Marte.
Misiunea Artemis 2 va transporta un echipaj uman până pe orbita Lunii, însă fără să aselenizeze. Această onoare îi va fi rezervată echipajului misiunii Artemis 3, care va coborî în apropiere de polul sudic al Lunii. În mod oficial, misiunile Artemis 2 şi Artemis 3 ar trebui să aibă loc în 2024, respectiv 2025.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau