Marcel Vela anunță dotarea polițiștilor cu body-camere: Să nu ne mai întrebăm cine a fost de vină Spartacus sau polițistul
Dimensiune font:
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că polițiștii din stradă vor fi dotați cu body camere, în așa fel încât să fie înregistrat orice incident și să nu se mai ajungă la situația în care ne întrebăm cine a fost de vină: Spartacus sau polițistul.
„Am făcut toate procedurile, să ajungem și la o finalizare concretă, în sensul în care încă de anul trecut, din noiembrie, de la toate problemele pe care le-au avut unii polițiști în județul Vâlcea, în județul Prahova, au fost înregistrate dosare de ultraj, inclusiv în perioada stării de urgență, să dotăm polițiștii din stradă cu mijloace de înregistrare audio-video astfel încât contactul cu cetățeanul, cu un suspect, cu un potențial infractor să poate fi documentat oficial și eficient prin aceste mijloace de înregistrare”, a spus Vela.
Ministrul crede că body-camerele vor responsabiliza și polițiștii, și cetățenii.
„Body-camera unui polițist, într-un final va responsabiliza și cetățeanul, și polițistul, astfel încât să nu mai existe analize, dezbateri televizate cine a fost vinovat: Spartacus sau polițistul”, a mai spus Vela.
Potrivit acestuia, această inițiativă, promisă de-a lungul anilor, se va materializa în această vară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau