Marele zăcământ de petrol ascuns în „măruntaiele” României. Locul în care a fost găsită o adevărată „comoară” de petrol și gaze naturale este surprinzător
Dimensiune font:
De curând, a fost descoperit un zăcământ de petrol și de gaze naturale la noi în țară care, așa cum arată testele făcute de specialiști, pot fi exploatate. Mai mult decât atât, ar fi vorba de cele mai semnificative resurse de acest fel de la noi din țară. Zona vizată este perimetrul Verguleasa, din județul Gorj.
Așa cum era de așteptat, cei de la OMV Petrom au decis să construiască 3 sonde de testare pentru identificarea petrolului și a gazelor naturale. Au plătit un preț enorm, dar ar urma să-și scoată banii, în următorii ani. Este vorba de o investiție de peste 20 de milioane de euro.
„Compania a identificat resurse de ţiţei care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep (barili de petrol - n.n.) în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de ţiţei a OMV Petrom din ultimele decenii. Descoperirea se află în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapidă a producţiei”, se transmite în comunicatul OMV Petrom.
Compania a transmis recent că a găsit un nou zăcământ de gaze naturale, în Gorj, în apropiere de Târgu Jiu. Ar acoperi o treime din producția totală de gaze a țării: șapte milioane de bep, enorm de mult! După o asemenea reușită, compania a decis că în 2026 va veni cu o nouă sondă.
„O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs”, mai spun cei de la OMV Petrom.
OMV dă lovitura cu comoara găsită în pământ! Resurse de preț ar urma să ne scape de dependențele de import
Compania petrolieră a transmis recent că se poate lăuda cu încă o reușită: au descoperit un zăcământ de petrol brut în zona Târgoviște, estimat la șase milioane de barili. Și în această zonă, au început deja lucrările de testare, dar urmează să fie construite sonde speciale pentru a fi exploatată resursa.
Toate aceste descoperiri ajută nu doar compania la care și statul român are parte, ci și pe cetățeni. Dacă avem, resurse în țara noastră, scăpăm de dependența străină și de prețurile impuse de companii din afară
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau