Marius Tucă îl critică dur pe Ludovic Orban: Un politruc! Deși a fost testat de mai multe ori, nu vrea să fie testat și poporul român
Dimensiune font:
Nici n-a fost instalat bine în scaunul de Ministru al Sănătății, un scaun foarte fierbinte de altfel, și domnul Nelu Tătaru s-a și ars. În fapt, domnia sa în noua poziție, este înainte de toate un țuțăr al lui Ludovic Orban eventual, cu puțină îngăduință, un ușier al Primului Ministru. După ce Primarul General al Capitalei a anunțat împreună cu Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel că vor începe testarea la nivelul Capitalei, Ludovic Orban și ciracii săi au intrat în trepidație, susține Marius Tucă într-un comentariu pentru mediafax.
Așa se face că după ce Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, s-a întâlnit cu reprezentanții, tot odată și profesioniștii, de la Institutele Naționale de Sănătate Publică și cel de Boli Infecțioase ”Matei Balș” urma să aprobe și să semneze un document semnat de toți ceilalți prin care să realizeze un studiu atât în Capitală, cât și la nivel național de investigare seroepidemiologică în infecții virale COVID-19. Metodologia respectivă este recomandată de Organizația Mondiala a Sănătății.
Numai că numitul Nelu, zis și Tătaru a dat fuguța repede să ia lumină de la cel numit în folclorul întregului popor drept Sică Mandolină. Atentie! Documentul nu era semnat de Primarul General al Capitalei. Cu toate acestea Ludovic Orban nu a reușit să-și depășească condiția de politruc și nu i-a dat acordul lui Nelu Tătaru să contrasemneze și să aprobe documentul atât de important pentru testarea populației, atât de important pentru România.
Avem așadar de-a face, și nu spun vorbe mari, cu o sabotare a intereselor cetățenilor români, punerea sub semnul întrebării a sănătății acestora, iar dacă ar fi să ne inspirăm din vocabularul procurorilor, de crimă împotriva umanității, de crimă împotriva poporului român.
Sică, obișnuit să ia decizii având-o la stânga pe Turcan și de-a dreapta pe liftiera de serviciu, crede că poate să oprească România între etaje, când vrea mușchiul lui sau butonul numit Nelu Tătaru. Ludovic Orban, Primul Ministru al României crede că după ce el a fost testat de mai multe ori dimpreună cu camarila PNL nu mai e nevoie să fie testat și poporul român. În ultimul ceas, care poate fi ultimul ceas la propriu al României, Ludovic poate să înțeleagă că România nu este un poligon de încercare electorală în care el să execute adversarii politici, să-și dea două palme la propriu și să-i dea ordin obedientului Ministru de la Sănătate să semneze documentul atât de important, aș spune vital pentru România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau