Mioara Roman, sărbătorită la 81 de ani!
Dimensiune font:
Oana Roman a avut emoții la întoarcerea din vacanță! Luni, 19 aprilie, Oana s-a întors din vacanța petrecută în Egipt cu un picior badanjat, în urma accidentului avut în apă. De cum a aterizat pe pământ românesc, Oana a mers acasă, s-a schimbat și a dat fuga la mama ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere.
Mioara Roman a împlinit pe 19 aprilie vârsta de 81 de ani și a fost serbată la centrul de recuperare de lux, unde este internată de trei săptămâni. Mioara a primit un tort de ciocolată și flori de la personalul medical, chiar înaintea de venirea fiicei ei, care a fost pusă să facă și un test Covid înainte, pentru a intra să-și vadă mama. ”Aici sunt foarte stricți cu regulile. M-au pus să fac un test rapid Covid, ca să pot să intru la mama, pentru că vin din vacanță”, a precizat Oana într-un Instastory.
Oana și-a vizitat mama împreună cu fiica ei, Isabela, și sora ei, Catinca. “La mulți ani, mama! Am fost toate cu ea azi, i-am dus flori și am stat de vorbă. Ne-a povestit despre prietenii pe care și i-a făcut cât a stat la tratament și ne-a arătat ce progrese fantastice a făcut cu mâna, care este acum mult mai mobilă. O așteptam de Paști acasă”, a mai scris Oana, pe Instagram.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau