NATO, către Putin: 'Ştim ce faci'. Liderul rus nu mai are muniţie şi soldaţi pentru o altă ofensivă majoră în Ucraina
Dimensiune font:
Rusia duce lipsă de muniţie de artilerie și de trupe pentru a începe o altă ofensivă majoră în Ucraina, a declarat marți un înalt oficial NATO. Pentru a lansa o nouă mare ofensivă, ruşii trebuie să-şi asigure provizii semnificative de muniție din alte țări, peste ceea ce primește deja, a mai spus acesta.
Oficialul NATO a mai spus presei, înainte de deschiderea summitului de la Washington, că Vladimir Putin se află în spatele unei campanii ascunse care are rolul de a submina sprijinul public pentru Ucraina prin acte precum recentele atacuri de incendiere sau comploturi de asasinat și sabotaj.
Rusia a suferit pierderi "foarte mari" pe câmpul de luptă
Oficialul NATO mai susţine că Rusia a suferit pierderi "foarte mari" pe câmpul de luptă, chinuindu-se să exploateze mici câștiguri de teritoriu în condiţiile în care nu are trupe și muniție necesare pentru a organiza o altă ofensivă la scară largă.
"Ceea ce fac este să ordone unităților fără personal și fără experiență să se mute în diferite zone pentru obiective nerealiste", a spus oficialul, care a vorbit cu presa sub rezerva anonimatului.
"Pentru a susține operațiuni ofensive reale, credem că Rusia trebuie să-şi asigure provizii semnificative de muniție din alte țări, peste ceea ce primește deja de la Iran și din Coreea de Nord. În plus, Vladimir Putin ar trebui să ordone o nouă mobilizare la scară largă", a continuat oficialul.
Oficialii occidentali și ucraineni spun că Iranul furnizează drone kamikaze Rusiei, acuzație negată de Teheran, iar Coreea de Nord, obuze de artilerie și rachete. Moscova şi Phenianul au negat că au avut loc astfel de transferuri.
Rusia duce o campanie secretă pentru a submina sprijinul european pentru Ucraina
NATO a răspuns la campania secretă a Rusiei de a submina sprijinul european pentru Ucraina avertizând Moscova, prin două declarații emise, că alianța este conștientă de planurile Rusiei, a mai spus oficialul.
De asemenea, a crescut semnificativ schimbul de informații între membrii alianței, astfel încât "avem o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă", a spus oficialul.
"Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când respingi ceva despre care Vladimir Putin crede că este sub pragul limită este să-i arăți că știi ce se întâmplă", a spus el.
El a subliniat, de asemenea, că Beijingul trimite Rusiei "piese critice" pentru drone, rachete și industria de apărare.
Oficialul a spus că Putin "crede în continuare că timpul este de partea lui" și că este dispus să suporte "un număr cu adevărat uluitor de victime militare".
Rusia recrutează aproximativ 30.000 de militari pe lună, ceea ce-i permite să poată susţine pierderi mari pe câmpul de luptă, a spus el.
Conform estimărilor conducerii militare ucrainene, aproape 550.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în urmă cu doi ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau