NATO pregătește scenariul unui război cu Rusia - Se fac pregătiri pentru transportul unui număr mare de răniți
Dimensiune font:
Şeful comandamentului logistic al NATO, general-locotenentul german Alexander Sollfrank, a declarat miercuri într-un interviu acordat agenţiei Reuters că alianţa intenţionează să coordoneze transportul unui număr mare de militari răniţi în cazul unui conflict cu Rusia, eventual cu trenuri-spital, deoarece evacuarea de pe linia frontului cu ajutorul aeronavelor ar putea să nu fie posibilă.
Scenariul pentru evacuări medicale va fi diferit de experienţa aliaţilor în Afganistan şi Irak, a precizat comandantul.
Într-un conflict cu Rusia, militarii occidentali s-ar afla într-o zonă de război mult mai extinsă, ar fi vorba de un număr mai mare de soldaţi răniţi şi cel puţin temporar nu ar exista superioritate aeriană în apropierea liniilor frontului, a explicat el.
"Problema va fi să asigurăm rapid îngrijiri de calitate pentru - în cel mai rău caz - un număr mare de răniţi", a spus Sollfrank, fără a preciza la câţi răniţi se aşteaptă NATO.
Planificarea evacuărilor medicale face parte dintr-un efort mai amplu al NATO, declanşat de invazia din 2022 a Rusiei în Ucraina. Alianţa intenţionează să îşi amelioreze capacitatea de descurajare şi apărare împotriva oricărui atac al ruşilor.
Forţele armate germane au afirmat deja că se aşteaptă ca Rusia să fie capabilă de atac împotriva unei ţări membre NATO în 2029, iar preşedintele rus Vladimir Putin prezintă Occidentul ca agresor care înarmează Ucraina. Războiul ruso-ucrainean a provocat cea mai acută confruntare dintre Moscova şi Occident de la sfârşitul războiului rece, menţionează Reuters.
Generalul Sollfrank este şeful Comandamentului de Sprijin al NATO (JSEC, Joint Support and Enabling Command), structură responsabilă de coordonarea deplasării rapide a efectivelor şi tancurilor în Europa şi de pregătiri logistice, cum ar fi depozitarea de muniţii pe flancul estic al alianţei.
Sollfrank a arătat însă că în eventualitatea unui conflict cu Rusia va fi necesar nu doar transportul răniţilor pe distanţe mai mari decât în oricare război recent, iar apărarea antiaeriană şi avioanele de vânătoare ruseşti ar ameninţa zborurile pentru evacuări medicale într-un mod inaccesibil insurgenţilor din Afganistan sau Irak. Ar fi necesare prin urmare trenuri-spital care să poată transporta simultan mai mulţi răniţi decât aeronavele.
"Superioritatea aeriană ar trebui realizată, în primul rând. Va fi nevoie de timp pentru a reuşi pe toată lungimea şi adâncimea liniei frontului", a spus generalul. "Din motive de planificare, trebuie luate în considerare toate opţiunile pentru a duce un număr mare de răniţi la unităţi medicale, inclusiv trenuri, dar posibil şi autobuze".
Un alt obstacol ar fi, potrivit generalului, diferenţele între reglementările medicale din statele membre ale NATO. O soluţie ar putea fi un "spaţiu Schengen militar medical", similar zonei politice de liberă circulaţie care acoperă cea mai mare parte a teritoriului Uniunii Europene. Astfel ar fi posibilă trecerea fără impedimente a medicamentelor sensibile, cum ar fi narcoticele sau analgezicele puternice necesare pentru tratamentul militarilor răniţi; transportul transfrontalier al unor astfel de produse este reglementat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau