Noul arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, consacrat în prezenţa a mii de pelerini. Președintele României și premierul Ungariei au transmis mesaje de felicitare
Dimensiune font:
Noul arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, Kovács Gergely, a fost consacrat şi înscăunat sâmbătă, în cadrul unei ceremonii oficiate în Catedrala "Sfântul Mihail" din Alba Iulia, în prezenţa a zeci de oficialităţi ecleziastice - cardinali, episcopi -, invitaţi, inclusiv din partea celorlalte Biserici din Transilvania.'
Mii de credincioşi, veniţi, în special, din Harghita şi Covasna, dar şi din Ungaria, au asistat la evenimentul care a avut loc pe esplanada Catedralei "Sfântului Mihail", cel mai bine păstrat vestigiu sacral medieval din Europa Centrală şi ale cărei începuturi se regăsesc înainte de anul 1000.
Născut în Târgu Secuiesc şi în vârstă de 52 de ani, noul arhiepiscop a fost, anterior numirii sale în această funcţie, printr-un decret emis de Papa Francisc în 24 decembrie 2019, şef de oficiu la Consiliul pontifical al culturii.
"'Să mergem împreună!' Este îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc, dar şi al episcopului Áron: 'trebuie să învăţăm să ne angajăm unul pentru celălalt şi să lucrăm împreună pe toate planurile vieţii' (...). Arhidieceza noastră, fiind răspândită din punct de vedere geografic, este caracterizată prin diversitate. Trebuie să înaintăm împreună: păstrând identitatea culturală proprie, dar respectând şi diferenţele, pe ceilalţi. Respectul, aprecierea şi ajutorul reciproc ne vor ajuta în munca comună după placul lui Dumnezeu. Să mergem împreună!", a rostit, în cuvântul său, noul arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, potrivit traducerii puse la dispoziţia presei de către organizatori, potrivit Agerpres.
Kovács Gergely a fost consacrat ca arhiepiscop în cadrul unei ceremonii oficiate de preşedintele Consiliului pontifical pentru Cultură, cardinalul Gianfranco Ravasi. Nunţiul apostolic în România, Miguel Maury Buendia, a fost co-consacrator, alături de cel care a păstorit Arhidieceza în ultimele trei decenii, Jakubinyi Gyorgy, care a devenit acum arhiepiscop emerit.
Au asistat la ceremonie episcopi din Ungaria, împreună cu cardinalul Erdő Péter, primat al Ungariei, precum şi din Austria, Germania, Serbia, Slovacia, Republica Moldova şi Ucraina.
Din România au participat 15 episcopi romano-catolici şi greco-catolici. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Bisericii Reformate, Bisericii Luterane Maghiare din România, Bisericii Unitariene Maghiare, Bisericii Evanghelice din România.
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către arhiepiscopul de Alba Iulia, Irineu, care a transmis mesajul Patriarhului Daniel şi în care a făcut referire la bunele relaţii dintre cele două Biserici, urându-i noului arhiepiscop un "apostolat rodnic".
Printre invitaţi s-au aflat consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, care a transmis mesajul de felicitare al preşedintelui României, Klaus Iohannis, secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, liderul UDMR, Kelemen Hunor, reprezentanţi ai mai multor Consilii Judeţene din Transilvania, ai mediului academic şi universitar.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a transmis, de asemenea, un mesaj de felicitare noului arhiepiscop, urându-i acestuia "înţelepciune şi slujire binecuvântată, pentru noile sale datorii".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau