O țară cu o populație de 26 de milioane de locuitori au comandat 135 de milioane de doze de vaccin anti-COVID
Dimensiune font:
Premierul Australiei, Scott Morrison, a declarat joi că guvernul va cumpăra 40 de milioane de doze de vaccin de la Novavax NVAX.O şi 10 milioane de la Pfizer PFE.N şi BioNTech 22UAy.F, relatează Reuters.
Acest lucru se adaugă celor 85 de milioane de doze pe care Australia s-a angajat deja să le cumpere de la AstraZeneca AZN.L şi CSL Ltd CSL.AX în cazul în care studiile privind eficienţa şi siguranţa vor da rezultate. Costurile totale ale comenzilor de vaccinuri făcute de guvernul australian au ajuns la 2,3 miliarde de dolari
„Nu punem toate ouăle într-un singur coş”, a spus Morrison reporterilor din Sydney.
Ministrul Sănătăţii, Greg Hunt, a declarat că vaccinurile Novavax şi Pfizer-BioNTech, care vor fi fabricate în Statele Unite şi Europa, vor completa produsele AstraZeneca şi CSL, care vor fi fabricate în Australia.
„Asta înseamnă că suntem acum într-o poziţie foarte puternică, cu un portofoliul cu patru vaccinuri diferite, două proteine, un vector viral şi un MRMA.
Vaccinurile Pfizer-BioNTech, AstraZeneca şi Novavax sunt considerate a fi principalii candidaţi din cursa mondială pentru a primi aprobarea.
În cazul în care studiile se vor dovedi reuşite, Australia se aşteaptă să primească primele loturi de vaccin AstraZeneca la începutul anului 2021 şi să înceapă campania de vaccinare în masă în martie.
Dacă toate cele patru vaccinuri vin pe piaţă, Australia şi populaţia sa de 26 de milioane de oameni vor avea un exces de doze, chiar şi în cazul în care vaccinurile vor necesita două doze pentru o persoană. Pentru a nu fi acuzată de „naţionalism al vaccinurilor” despre care OMS a vorbit des, Australia a declarat că intenţionează să doneze orice doză în exces către ţările din Insulele Pacificului şi s-a angajat să cheltuiască în jur de 525 milioane de dolari SUA pentru a se asigura că naţiunile din Pacific şi Timorul de Est vor asigura o acoperire completă a imunizării.
Australia a raportat puţin peste 27.600 de cazuri de coronavirus şi 907 de decese, mult mai puţine decât majoritatea celorlalte ţări dezvoltate datorită testelor extinse, urmăririi contactelor şi mpsurilor de carantină.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau