Pachet militar pentru Ucraina din stocurile Pentagonului
Dimensiune font:
SUA pregătesc un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care s-ar putea ridica la 400 milioane de dolari, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali americani, prima măsură de acest gen în ultimele luni, în condiţiile în care fondurile suplimentare pentru Kiev rămân blocate de liderii republicani din Congres.
Cei doi oficiali, care s-au exprimat sub protecţia anonimatului, au declarat că un anunţ în acest sens este aşteptat în cursul zilei de marţi.
Unul dintre ei a declarat că finanţarea acestui pachet provine din creditele rambursate Pentagonului pentru achiziţii recente.
Armata americană a făcut achiziţii uriaşe de muniţii şi vehicule pentru a reface stocurile trimise în Ucraina.
Ultima operaţiune a fost în decembrie 2023, când fondurile pentru refacerea stocurilor au ajuns la zero.
Utilizarea fondurilor care au fost returnate pentru refacerea stocurilor deschide o fereastră îngustă pentru a permite trimiterea urgentă a mai multor ajutoare din stocurile existente, în timp ce administraţia Biden aşteaptă ca finanţarea suplimentară să fie aprobată de legiuitori.
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a sprijinit ajutorul militar acordat Ucrainei de la invazia pe scară largă a Rusiei în 2022, în timp ce probabilul său adversar republican în alegerile preconizate în 5 noiembrie în SUA, fostul preşedinte Donald Trump, are o atitudine mai izolaţionistă, remarcă agenţia de presă citată.
Camera Reprezentanţilor se află sub presiune pentru a aproba un pachet de securitate naţională de 95 de miliarde de dolari care să suplimenteze ajutorul pentru Ucraina, Israel, precum şi pentru zona Indo-Pacific.
Această lege a fost aprobată de Senat cu 70 de voturi pentru şi 29 împotrivă, dar preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un aliat al fostului preşedinte Donald Trump, a refuzat până acum să convoace un vot asupra respectivului proiect de lege, care ar oferi 60 de miliarde de dolari în plus pentru Ucraina, la mai mult de doi ani după ce Rusia a lansat o invazie pe scară largă în această ţară.
Totodată, şefii agenţiilor de informaţii din SUA au făcut marţi presiuni asupra membrilor Camerei Reprezentanţilor pentru a aproba de urgenţă asistenţa militară suplimentară pentru Ucraina, afirmând că aceasta nu numai că ar stimula Kievul în lupta cu Rusia, dar ar descuraja agresiunea chineză, potrivit Reuters.
„Aceasta are consecinţe pentru interesele americane care merg direct la interesele noastre în Indo-Pacific”, a declarat directorul CIA, Williams Burns, în cadrul audierii anuale în Comisia pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor privind ameninţările mondiale la adresa securităţii SUA.
„Un astfel de rezultat va alimenta ambiţiile liderilor chinezi şi va submina încrederea pe care partenerii şi aliaţii noştri din Indo-Pacific o au în fiabilitatea noastră”, a spus Burns.
Mike Turner, preşedintele Comisiei pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor, a declarat că unii membri ai Congresului sprijină ajutorul acordat Ucrainei, dar – „cred eu, în mod eronat” – susţin că Kievul îşi poate permite o întârziere.
Burns a subscris afirmaţiei sale. „Văd deja că armata ucraineană îşi raţionalizează muniţia, deja îi puteţi vedea devenind mai vulnerabili la atacurile ruseşti din aer, cu drone, cu rachete, cu avioane”, a afirmat el în faţa comisiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau