Pachete cu produse alimentare 2024. Cine primeşte şi care sunt condiţiile de acordare
Dimensiune font:
La finalul şedinţei de Guvern de joi, 16 noiembrie, Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a făcut un anunţ important pentru românii cu venituri reduse. Şi anume că în 2024 vor continua două programe extrem de importante: "Sprijin pentru România" - prin care beneficiarii primesc, o dată la două luni, pe carduri, câte 250 de lei pentru a-şi cumpăra alimente şi programul prin care românii care au dificultăţi financiare primesc pachete cu alimente.
Iată care au fost condiţiile pe care au trebuit să le îndeplinească, în cursul acestui an, cei care au primit pachete cu alimente. Dacă regulile se vor păstra şi în 2024, acestea vor fi condiţiile de acordare a cutiilor cu produse de bază.
Cine beneficiază de pachetele cu alimente:
- Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
- Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Ce au conţinut, în 2023, cutiile cu alimente:
Este vorba despre 12 alimente de bază (38 de unități, 25 kg), în valoare de 320 lei și provin, peste 90% din ele, de la producători din România:
1.făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
2.mălai (4 pungi de 1 kg);
3.paste făinoase (2 pungi de 400 g);
4.ulei (4 sticle de 1 l);
5.zahăr (2 pungi de 1 kg);
6.orez (4 pungi de 1 kg);
7.conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
8.conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g)
9.conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
10.borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
11.gem de fructe (1 borcan de 360 g);
12.gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau