Pacient din Craiova, DECLARAT MORT de medici timp de trei zile, găsit VIU de familie: A fost o eroare!
Dimensiune font:
Bătaie de joc în Craiova, unde un bărbat a fost declarat mort de medici. Familia acestuia s-a pregătit de înmormântare, a jelit, însă când a mers la spital să ridice cadavrul și-a găsit ruda în viață. Medicii s-au spălat pe mâini ca și cum nimic grav nu s-ar fi întâmplat și au spus că a fost vorba de o simplă eroare.
Un bărbat în vârstă de 78 de ani, din comuna Cioroiaşi, judeţul Dolj, a fost declarat decedat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, deşi acesta este în viaţă.
Bărbatul de 78 de ani a ajuns la spitalul Județean din Craiova cu probleme grave de sănătate. A fost operat, apoi dus pe secția ATI. Duminică dimineață, rudele au fost anunțate de către un reprezentant al spitalului că bărbatul a murit. A doua zi, s-au prezentat la spital pentru identificarea cadavrului şi ridicarea lui. Doar că surpriză, persoana decedată nu era ruda lor.
„Pe mine m-au chemat sa recunosc cadavrul. Mi-au adus pe cineva învelit, au dat la o parte de pe faţă. Le-am spus că nu este el. Mi-au spus: Cum domnule, nu-ţi recunoşti socrul? Am spus că nu este el. Între timp l-au dezvelit şi au văzut că pe mână avea un tatuaj. La un moment dat s-au uitat şi pe mână, avea un bileţel pe care era trecut alt nume. Le-am arătat şi o poză a lui, pentru că noi îi făcusem o poză pentru tablou. Au plecat iar în morgă şi au revenit după 5 – 10 minute şi au spus că este ceva în neregulă şi să aştept în faţă. Nu a verificat nimeni că pe mână acea scris alt nume”, a povestit ginerele pacientului încurcat la spitalul din Craiova, la România TV.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau