Parlamentul bulgar a aprobat demisia Guvernului Borisov
Dimensiune font:
Parlamentul bulgar a aprobat joi demisia Guvernului condus de Boiko Borisov. Demisia, supusă la vot în absenţa lui Borisov, a fost susţinută de către toate partidele parlamentare, fiind adoptată cu 209 voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi o abţinere, informează AFP.
Ea deschide calea unor alegeri legislative anticipate în primăvară.
Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat miercuri în Parlament demisia Guvernului său, după zece zile de manifestaţii organizate în ţară împotriva scumpirii electricităţii.
"Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi", a declarat Boiko Borisov, precizând că nu va participa la un guvern interimar înaintea alegerilor legislative prevăzute pentru iulie.
De la bodyguard, la prim-ministru. Povestea de viaţă a premierului demisionar al Bulgariei
Premierul a amintit, în faţa Parlamentului, de ciocnirile violente de la Sofia între poliţie şi manifestanţi, adăugând că "fiecare strop de sânge este o ruşine pentru noi".
Un tânăr bulgar şi-a dat foc miercuri dimineaţa în faţa primăriei de la Varna (est). Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost spitalizat într-o stare critică, având arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, potrivit unei purtătoare de cuvânt a spitalului local.
Un alt tânăr bulgar s-a autoincendiat marţi la Veliko Târnovo (centru), pe o trecere de pietoni, după care a murit din cauza rănilor. Poliţia a afirmat că acesta suferea de tulburări psihice.
Cea mai mare acţiune de protest a avut loc însă duminică, atunci când pe străzi au ieşit circa 100.000 de persoane din întreaga ţară.
În capitala bulgară au avut loc, marţi, două manifestaţii simultane: una pentru a protesta contra facturilor mari la întreţinere, iar alta, a unor activişti ecologişti nemulţumiţi de decizia Ministerului Mediului de a permite construirea unor noi pârtii de schi şi a unei telecabine în parcul natural Pirin, lângă staţiunea Bansko.
În cursul după-amiezii, la Sofia a sosit o coloană de maşini blindate, însoţită de maşini ale poliţiei militare
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau