Parlamentul European cere oficial măsuri dure: Americanii să fie primiţi în UE doar cu viză dacă SUA nu elimină vizele pentru români
Dimensiune font:
Parlamentul European solicită Comisiei Europene să ia măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA, se arată într-un comunicat de presă.
PE a adoptat joi cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 abţineri o rezoluţie prin care îndeamnă Comisia Europeană să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate.
Cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români sunt în continuare obligaţi să deţină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni ai UE sunt exoneraţi de această obligaţie pentru şederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetăţenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană, precizează PE.
În conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării cetăţenilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul ar putea formula obiecţii cu privire la un astfel de act.
Situaţia lipsei reciprocităţii care afectează Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România a fost adusă în discuţie în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetăţenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acţiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.
Parlamentul a solicitat deja Comisiei să respecte normele în cadrul unei rezoluţii adoptate în plen în martie 2017.
"Discriminarea la care sunt supuşi cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români care călătoresc în SUA este inacceptabilă. Respectând principiul fundamental al solidarităţii între membrii UE, solicităm Comisiei să acţioneze în conformitate cu legislaţia europeană şi să prezinte o propunere de suspendare a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA. Va fi apoi la latitudinea Parlamentului şi a Consiliului să evalueze consecinţele politice ale acestei acţiuni", a declarat Juan Fernando Lopez Aguilar (S&D, Spania), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile şi raportor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau