Polonia și Ungaria ar putea să NU MAI PRIMEASCĂ fonduri europene: Comisia Europeană, scrisori către Varșovia și Budapesta
Dimensiune font:
Comisia Europeană a lansat o investigaţie aşteptată de mult timp pentru a decide dacă Polonia şi Ungaria ar trebui să primească în continuare miliarde de dolari din bugetul UE, în contextul problemelor privind corupţia şi justiţia, transmite Reuters, arată News.ro.
Documente publicate sâmbătă de Comisie arară că instituţia a trimis vineri scrisori Varşoviei şi Budapestei, cerând guvernelor clarificări, în conformitate cu o lege adoptată recent care permite suspendarea fondurilor UE dacă acestea nu sunt cheltuite corect.
Legea a fost adoptată în decembrie anul trecut, dar Comisia, gardiana legilor UE, a întârziat să o aplice, în pofida presiunilor din partea Parlamentului European care chiar a dat în judecată Comisia luna trecută pentru inacţiune.
În cadrul unui proces juridic diferit, Comisia a suspendat deja miliarde de subvenţii acordate Poloniei şi Ungariei din fondul de redresare al UE, invocând aceleaşi preocupări cu privire la statul de drept şi la corupţie.
Scrisorile trimise vineri sunt doar primul pas într-un proces îndelungat, dar ar putea pune în pericol zeci de miliarde de euro în numerar din partea UE către cele două ţări, în următorii şapte ani.
Ambele ţări au două luni pentru a răspunde la scrisori.
Dacă Comisia va conchide că banii UE nu sunt în siguranţă în Polonia şi Ungaria, ar avea nevoie totuşi de o hotărâre din partea instanţei superioare a UE înainte de a putea lua măsuri.
Ambele ţări au contestat legea în martie şi, deşi la începutul lunii decembrie este aşteptată o opinie neobligatorie din partea avocatului general al curţii UE, o hotărâre completă ar putea să nu vină până în primul trimestru al anului 2022.
Polonia şi Ungaria sunt de ani de zile supuse unor investigaţii oficiale ale UE pentru subminarea independenţei instanţelor, a organizaţiilor neguvernamentale şi a presei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau