Povești din țara în care fetele sunt ucise pe străzi

„Eu sunt Malala" este cartea care prezintă realitățile Pakistanului, sub toate aspectele sale: raporturile familiale, jocurile copilăriei, legea shariei, viața în refugiu, teroarea impusă de talibani sau războiul dintre armată și aceștia. Pentru noi, românii, pare o povestea ireală, societatea noastră fiind mult mai sigură.

Cartea este semnată de Malala Yousafzai, care a devenit cunoscută pe plan mondial în perioada 2008-2009, când milita pentru educație în regiunea Swat, din Pakistan. Liderii religioși considerau că școlile trebuie închise, considerând că este împotriva Coranului ca fetele să aibă acces la educație.

În Pakistan, femeile nu sunt obligate să meargă la școală, locul lor fiind în casă, să se ocupe de tații/frații și, mai târziu, de soții lor sau de familia lor. În momentul în care o fată renunța la școală, aceștia anunțau la radio: ,,X a părăsit școală în clasă a VI-a, o felicităm pentru că a înțeles calea cea dreaptă, acum va ajunge în rai.”

În paralel, talibanii ucideau sute de oameni în regiune (pentru că nu se supuneau) și protestau public într-un mod brutal: îi prindeau, îi biciuiau și apoi îi omorau în public, după care lăsau cadavrele lor în piață publică a două zi, pentru ca restul lumii să vadă, să se teamă și să nu mai repete comportamentul.

Descrierile te determină să empatizezi cu experiențele personajului, reușind să accentueze caracterul realist: ,,Într-o țară în care femeile nu au voie să iasă din casă fără să fie însoțite de un bărbat, noi, fetele, călătoream în lung și-n lat înăuntrul cărților. Într-o țară în care mai multe femei nu puteau citi prețurile la piață, noi învățăm tabla înmulțirii. Într-un loc în care, de îndată ce intram în adolescență, trebuia să ne acoperim fețele și să ne ascundem de băieții cu care ne jucam în copilărie, alergam libere ca vântul”.

Povestea este cu atât mai surprinzătoare, întrucât într-o zi, când se afla în autobuzul care o ducea acasă de la școală, a fost împușcată în cap de talibani, în toamna anului 2012. În mod surprinzător, ea a supraviețuit, după ce a fost transferată de urgență într-un spital din Birmingham, unde a suferit mai multe operații, întrucât nu mai putea să-și miște partea stăngă a feței sau să audă cu o ureche.

Aceasta trăiește în continuare în Anglia și militează pentru educație, prin fundația ce-i poartă numele.