Preotul Dan Damaschin, răsplătit cu Crucea Patriarhală pentru actele lui de caritate
Dimensiune font:
Preotul ieşean Dan Damaschin, care a ajutat mii de familii din judeţele Moldovei, în special copiii, a primit cea mai înaltă distincţie oferită de Biserica Ortodoxă Română: Crucea Patriarhală.
„Smerite rugi şi profundă recunoştinţă la un astfel de moment, părintelui patriarh Daniel, cel care m-a învăţat, m-a sfinţit întru preoţie şi m-a încredinţat slujirii la altarul Domnului Iisus Hristos, de lângă altarul vieţii al Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi. Părinteşti mulţumiri voluntarilor neobosiţi şi mult prea osteniţi şi, nu în ultimul rând, mulţumesc dumneavoastră, oameni minunaţi, care ne împingeţi de la spate şi vă îngrijiţi ca iubirea Domnului Hristos faţă de mame şi copii, prin jertfa dumneavoastră, să le aducă nemărginită fericire şi speranţă!”, a scris părintele pe Facebook.
În prezent mai derulează o ediţie a campaniei „Grăuntele de lumină” şi caută binevoitori care să contribuie cu bani pentru a strânge pachete pentru mii de copii: ghete, ciorapi, pantaloni, pulover, geacă, lenjerie, dar şi şampon, săpun, pastă şi periuţă de dinţi, detergent şi alimente. Mai sunt peste 700 de copii pentru care nu s-au strâns încă fonduri, iar doritorii pot să intre pe pagina de Facebook a părintelui pentru a afla exact conturile bancare unde pot fi donaţi bani sau prin ce alte mijloace pot ajuta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau