Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, au provocat un nou scandal
Dimensiune font:
Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, se pregătesc să lanseze noi acuzații la adresa membrilor familiei regale britanice, odată cu publicarea cărții de memorii a ducelui de Sussex, scrie presa britanică. În acest context, este de așteptat ca prințul William să ia atitudine, asta pentru că ducele de Sussex a încălcat deja regula „numărul unu" a reginei Elisabeta privind viața familiei regale.
Presa britanică scrie că prințul William se gândește „ce va face în legătură cu prințul Harry„, cel dintâi fiind cunoscut pentru faptul că alege să se ghideze după regula „niciodată să nu te plângi, niciodată să nu dai explicații”.
După renunțarea la viața regală de la Palatul Buckingham și emigrarea în SUA a prințului Harry și ducesei de Sussex, Meghan Markle, cei doi se pregătesc pentru lansarea unei cărți de memorii, în care prințul Harry promite să ofere o portretizare „exactă și complet veridică” a experienței sale în cadrul familiei regale britanice.
Prințul Harry pregătește noi acuzații la adresa familiei regale britanice
„Manuscrisul a fost finalizat și a trecut prin toate procedurile legale. Este gata și nu mai este în mâinile lui Harry. Data publicării a fost amânată o dată, dar este în grafic pentru sfârșitul anului”, a declarat o sursă din cadrul Penguin Random House, editura care va publica memoriile prințului Harry.
Ducele și ducesa de Sussex au revenit pentru scurt timp în Marea Britanie cu prilejul Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, în iunie 2022, de altfel prima lor apariție publică împreună în Marea Britanie, de când au renunțat la funcțiile de membri seniori ai familiei regale.
Prințul Harry a susținut recent un discurs în fața reprezentanților statelor ONU, cu ocazia Zilei Nelson Mandela. În acest context, ducele de Sussex a transmis că „schimbările climatice fac ravagii pe planeta noastră, iar cei mai vulnerabili suferă cel mai mult”. Despre acest discurs, expertul regal Jonathan Sacerdoti a spus că prințul Harry nu ar fi „calificat” pentru a discuta astfel de subiecte și că se folosește de poziția sa pentru a câștiga capital politic.
„El este literalmente complet necalificat pentru a avea ceva important de spus oamenilor, dar în schimb își folosește poziția de persoană din familia regală britanică pentru a răspândi ceea ce el consideră a fi un mesaj important”. Sacerdoti a adăugat că „nu contestă dacă este un mesaj important sau nu”, ci mai degrabă „contestă” mesagerul acestuia.
În același discurs, prințul Harry a vorbit și despre întâlnirea mamei sale, prințesa Diana, cu fostul lider sud-african, în luna martie 1997, dar și despre cum „a căutat alinare” în Africa, după moartea acesteia.
Prințul Harry se implică în problemele de politică internă ale SUA
Pe lângă asta, prințul Harry a criticat decizia Curții Supreme a SUA de a anula controversata hotărâre Roe vs. Wade, care, începând din 1973, a acordat dreptul la avort în toate cele 50 de state. Judecătorul Samuel Alito a criticat demersul cu tentă politică al ducelui de Sussex.
„Ceea ce m-a rănit cu adevărat a fost atunci când ducele de Sussex s-a adresat Națiunilor Unite și a părut să compare decizia, al cărei nume nu poate fi rostit, cu atacul rusesc asupra Ucrainei”, a declarat acesta, pe un ton sarcastic, prezent fiind la Roma, acolo unde a a luat parte la o conferință despre libertatea religioasă, conform Express.co.uk.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau