Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi sfârșitul lui Februarie și începutul lui Martie
Dimensiune font:
Vremea se încălzește, în următoatea perioadă, potrivit meteorologilor. În următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi mai ridicate decât valorile normale ale perioadei. Sporadic, vor avea loc precipitații.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru intervalul 20 februarie - 20 martie 2023, iar veștile par îmbucurătoare pentru iubitorii de soare și vreme caldă. Valorile termice ar urma să fie ceva mai ridicate decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României
Vremea se încălzește în toată țara
Astfel, săptămâna următoare, începe cu vreme bună. Între 20 - 27 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale, nord-vestice, dar mai ales ales în zonele montane, dar şi deficitar în regiunile sudice şi sud-estice. În rest va fi apropiat de cel normal.
În săptămâna 27 februarie - 6 martie 2023, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.
Estimările meteorologice pentru săptămâna 6 - 13 martie 2023 arată temperaturi medii uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, şi un regim pluviometric apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
În ultima săptămână de prognoză, 13 - 20 martie, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă în general excedentară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.
Estimările meteorologice pentru intervalul 20 februarie - 20 martie 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 - 2022.
ANM a făcut precizarea că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau