Reacţia cehilor la ameninţările Guvernului: CEZ îşi schimbă planurile privind eolienele din România
Dimensiune font:
Grupul ceh de utilităţi CEZ a decis să-şi reducă cu două treimi planurile vizând construcţia de noi parcuri eoliene în România, din cauza incertitudinilor privind certificatele ecologice, dar şi ca urmare a creşterii necesităţilor de finanţare pentru proiectele din Cehia, informează Bloomberg.
Până în 2016, CEZ intenţionează să construiască în România parcuri eoliene cu o capacitate de 300 de megawaţi, comparativ cu planul anterior care viza construirea unor capacităţi de 1.000 de megawaţi, a declarat joi directorul CEZ România, Jan Veskrna. 'Am decis să reducem capacitatea însă intervalul de timp rămâne acelaşi, 2016', a subliniat Veskrna. Acesta a subliniat că această reducere vine atât pe fondul discuţiilor privind certificatele ecologice dar şi ca urmare a deciziei acţionarilor CEZ de a da prioritate proiectului vizând construire a două noi unităţi la centrala nucleară de la Temelin (Cehia).
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a declarat joi că legea privind privind acordarea 'certificatelor verzi' va fi modificată.
'Avem în prezent un proiect cu o capacitate de 240 de megawaţi care aşteaptă aprobarea de la Praga. Conducerea societăţii aşteaptă să vadă care va fi rezultatul dezbaterilor referitoare la certificatele ecologice. Dacă va fi ceva dramatic atunci cu siguranţă ne va afecta decizia', a declarat Jan Veskrna.
Anul trecut, CEZ a finalizat în zona Dobrogea cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere totală instalată de 600 MW.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau