Record de contaminări cu SARS-COV-2 în Croația
Dimensiune font:
Premierul croat le-a cerut joi concetăţenilor să dea dovadă de disciplină pentru a combate pandemia de COVID-19 într-un moment în care Croaţia a înregistrat un nou record de contaminări, informează AFP. „Unii minimizează efectele COVID-19, ceea ce duce la "nerespectarea măsurilor de protecţie, la comportamente iresponsabile, care pun în pericol atât sănătatea, cât şi economia", a declarat Andrej Plenkovic în cadrul unei reuniuni a guvernului său.
„Economia trebuie să continue să funcţioneze, dar pentru a asigura acest lucru, responsabilitatea individuală şi disciplina fiecărui cetăţean sunt esenţiale”.
În primele luni ale pandemiei, Croaţia a înregistrat mai puţin de 100 de cazuri de contaminare pe zi, ajungând să nu mai aibă aproape deloc la mijlocul lunii mai.
Această tendinţă s-a inversat însă odată cu deschiderea frontierelor în această vară într-o ţară unde turismul contribuie cu aproximativ o cincime la venitul naţional. Cu doar 4,2 milioane de locuitori, Croaţia a anunţat joi un număr record de 542 de noi contaminări.
În total, această ţară membră UE a înregistrat 19.000 de contagieri şi 310 decese asociate noului coronavirus.
Sute de proprietari de baruri şi restaurante din Zagreb au tras obloanele joi timp de o oră pentru a cere ajutoare fiscale de la guvern şi a avertiza cu privire pierderile masive de locuri de muncă. În ultimele săptămâni au avut loc proteste similare şi în oraşele croate de pe malul Adriaticii.
La începutul lunii septembrie, mii de oameni au manifestat la Zagreb împotriva restricţiilor impuse de guvern, considerând că acestea le încalcă libertatea.
De la jumătatea lunii iulie, purtarea măştii a devenit obligatorie în transportul public, în magazine şi toate serviciile unde se intră în contact cu clienţii.
Bosnia a raportat, de asemenea, un număr record de cazuri noi joi: 453.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau