RECORD -Peste 3 milioane de americani imunizaţi într-o zi
Dimensiune font:
Statele Unite au administrat peste 3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru a doua zi la rând, o nouă ilustrare a unei campanii de vaccinare care continuă să crească în amploare, potrivit cifrelor oficiale publicate duminică, informează AFP.
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat duminică 3,04 milioane de doze injectate în ultimele 24 de ore, după cele 3,12 milioane de doze administrate în ziua precedentă.
"Este pentru prima oară când avem peste 3 milioane de doze administrate în două zile la rând", a declarat pe Twitter coordonatorul statisticilor de la Casa Albă pentru pandemia de COVID-19, Cyrus Shahpar. "Înregistrăm progrese!", a adăugat el.
În medie, pentru săptămâna trecută, 2,49 milioane de doze au fost administrate zilnic în această ţară, care a raportat 542.000 de decese provocate de noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Potrivit CDC, 24,5% din populaţia americană a primit deja cel puţin o doză de vaccin, iar 13,3% dintre americani au primit deja şi dozele de rapel. Procentul americanilor care au primit cel puţin o doză a ajuns la 31,5% în rândul persoanelor de peste 18 ani şi la 69% în rândul persoanelor de peste 65 de ani.
Trei vaccinuri sunt de acum autorizate în Statele Unite: cel dezvoltat de Johnson & Johnson (o singură doză este necesară pentru fiecare persoană) şi cele produse de alianţa Pfizer-BioNTech şi de compania Moderna, ambele necesitând două doze.
Statele Unite au plasat deja comenzi pentru a primi până la sfârşitul lunii mai o cantitate suficientă de doze pentru a îi vaccina pe toţi adulţii americani. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau