Republica Moldova afirmă că reintegrarea Transnistriei a luat o nouă întorsătură
Dimensiune font:
Negocierile au încetat să mai joace un rol principal în procesul de reintegrare a Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, a declarat la postul local de televiziune TV8 vicepremierul moldovean Oleg Serebrian, relatează agenția Rador Radio România.
"Rusia și Ucraina au acum priorități diferite. Situația geopolitică s-a schimbat, procesul de reintegrare a luat o nouă întorsătură. Adică, reintegrarea nu se mai face prin negocieri, așa cum a fost înainte" - a declarat politicianul moldovean, citat de Agenţia RIA Novosti.
In același timp, Serebrian consideră că procesul de reintegrare nu s-a oprit și înaintează încet. De exemplu, potrivit afirmaţiilor acestuia, în acest moment legile moldovenești sunt introduse și extinse treptat în republică.
Reglementarea conflictului din Transnistria a avut loc în formatul "5+2" cu participarea Tiraspolului, Chișinăului, Rusiei, Ucrainei, OSCE, SUA și Uniunii Europene. După începutul războiului din Ucraina, negocierile au fost suspendate.
In același timp, în Transnistria continuă să fie dislocat grupul de trupe rusești. Soldații păzesc depozitele care conțin peste 20.000 de tone de muniție evacuate după retragerea trupelor sovietice din țările europene. De asemenea, grupul operativ al trupelor ruseşti (OGRV) oferă sprijin forţelor pentru „menținerea păcii”, deja de 30 de ani împreună cu căștile albastre ale Republicii Moldova și Transnistriei asigură pacea în regiune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau