Rușii bombardează grădinițele și maternitățile
Dimensiune font:
Primarul oraşului ucrainean Harkov (nord-est) a acuzat marţi trupele ruse că atacă deliberat infrastructura civilă, relatează dpa.
'Au loc atacuri la grădiniţe, şcoli, maternităţi, clinici'', a declarat primarul Ihor Terehov pentru CNN.
''Când sunt sute şi sute de clădiri civile, nu este un accident. Acesta este un atac ţintit. (...) Consider acesta un act de genocid împotriva oraşului Harkov'', a adăugat el. Harkov este al doilea oraş ca mărime din Ucraina.
Terehov a spus că metropola, cu o populaţie de aproximativ 1,5 milioane, a fost bombardată constant. Apa şi încălzirea sunt în prezent disponibile în clădirile care nu au fost încă distruse şi se lucrează pentru restabilirea alimentării cu energie electrică, a precizat el.
Locuitorii oraşului au nevoie de hrană, medicamente şi îmbrăcăminte pentru iarnă. Orice ajutor ar fi primit cu recunoştinţă.
Primarul şi-a exprimat încrederea că Ucraina nu va pierde războiul. ''Sunt absolut încrezător că îi vom învinge pe ruşi'', a spus el.
Pe de altă parte, agenţia AFP îl citează pe primarul oraşului Mariupol (sud-est), Vadim Boicenko, potrivit căruia o fetiţă de şase ani a murit din cauza deshidratării sub ruinele casei ei distruse în Mariupol, în prezent asediat de armata rusă.
Nu se ştie cât timp micuţa, pe nume Tania, a stat în viaţă sub ruine, unde şi mama ei a fost găsită fără suflare.
''În ultimele minute ale vieţii ei, (Tania) a fost singură, epuizată, speriată şi foarte însetată. Aceasta este doar una din multele tragedii care se întâmplă în Mariupol, care se confruntă cu un asediu de opt zile'', a scris primarul pe canalul Telegram al municipalităţii.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a evocat moartea copilului într-o înregistrare video difuzată marţi dimineaţă, cerând încă o dată ţărilor occidentale să ajute Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei.
''Mariupol este înconjurat, blocat, în stare de epuizare, torturat'', a spus el.
''Pentru prima dată în ultimele decenii, poate pentru prima dată de la invazia nazistă, un copil a murit din cauza deshidratării. Ascultaţi-mă astăzi, dragi parteneri! Un copil a murit de deshidratare în 2022!'', a exclamat preşedintele ucrainean.
Aproximativ 300.000 de civili sunt prinşi de zile întregi în mijlocul luptelor din portul strategic Mariupol, de la Marea Azov, fără apă, hrană şi electricitate şi acolo unde ajutorul umanitar nu a ajuns.
Mai multe încercări de evacuare au eşuat deja în ultimele zile, ambele părţi acuzându-se reciproc.
Cucerirea acestui oraş de importanţă strategică ar permite joncţiunea dintre forţele ruse venite din Crimeea, care ameninţă acum Mikolaiv, spre vest, şi trupele separatiste şi ruse din Donbas (est).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau