Săptămâna viitoare se decide soarta Guvernului Cîțu
Dimensiune font:
Plenul Parlamentului se va reuni pe 29 iunie pentru dezbaterea şi supunerea la vot a moţiunii de cenzură depuse de parlamentarii PSD, a anunţat joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, potrivit Agrepres.
El a menţionat că este posibil ca în aceeaşi şedinţă să fie numită şi Cristina Pocora ca preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
"Am decis înscrierea pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a plenului, indiferent că e şedinţa de marţi în care se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură sau va fi o altă şedinţă convocată, şi numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. Conform procedurilor legale, după respingerea raportului CNA este demis de drept preşedintele. Lucrul acesta s-a întâmplat. Procedura de numire a noului preşedinte presupune o alegere între membrii CNA, alegere care a avut loc, doamna Cristina Ancuţa Pocora fiind votată pentru funcţia de preşedinte. Vom înscrie pe ordinea de zi a plenului decizia de numire a noului preşedinte al CNA", a spus Orban.
Parlamentarii PSD au depus, miercuri, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu.
Moţiunea este intitulată "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu", iar în textul acesteia social-democraţii susţin că guvernarea PNL-USR-UDMR "conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare".
Documentul a fost citit, miercuri, în plenul reunit de liderul grupului senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau