Scoția ar putea obține independența față de Marea Britanie pentru a rămâne în UE. Premierul scoțian: „Ne apropiem de un moment istoric
Dimensiune font:
Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, s-a declarat convinsă, sâmbătă, că va obţine independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie, în contextul în care majoritatea scoţienilor se opun ieşirii din Uniunea Europeană, conform cotidianului The Guardian.
"Nu am fost niciodată mai sigură în legătură cu obţinerea independenţei", a declarat premierul Scoţiei, cu ocazia începerii congresului Partidului Naţional Scoţian (SNP), potrivit Guardian, citat de Mediafax.
"Prioritatea de acum este combaterea pandemiei, dar Scoţia trebuie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. Scoţia se apropie de un moment istoric. Independenţa este o perspectivă clară, iar, în contextul unirii eforturilor, al atitudinii umile şi muncii dificile, nu am fost niciodată mai sigură că vom obţine acest lucru. Poporul scoţian are dreptul de a-şi stabili viitorul. Trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru a ne asigura că oferim o ţară mai bună generaţiilor următoare", a adăugat Nicola Sturgeon.
"Susţinerea pentru independenţă a devenit opinia publică majoritară", a subliniat premierul Scoţiei.
O majoritate fără precedent de 58% dintre scoțieni se pronunță în favoarea independenței regiunii lor față de Regatul Unit, potrivit unui sondaj publicat de institutul Ipsos Mori în luna octombrie 2020.
Un astfel de scrutin a mai fost organizat în 2014, când scoțienii au votat în proporție de 55% pentru rămânerea în Marea Britanie. De atunci, premierul Boris Johnson a exclus în mai multe rânduri organizarea în Scoția a unui nou referendum, argumentând că e vorba de un vot care vine "o dată pe generație".
Nicola Sturgeon a promis să stabilească înaintea alegerilor locale din mai 2021 data unui al doilea referendum, susținând că Brexitul a schimbat datele pentru scoțieni. Provincia britanică a votat masiv în 2016 împotriva ieșirii din UE, adoptată la scară națională și efectivă de la sfârșitul lui ianuarie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau