SECRETE DIN CULISELE DONĂRII DE ORGANE! DE CE TREBUIE ANESTEZIAT „MORTUL” ÎN TIMPUL PROCEDURII DE PRELEVARE

O realitate rar dezvăluită donatorilor şi familiilor acestora o reprezintă faptul că, pentru a i se putea preleva organele, „mortul” trebuie anesteziat.

Pentru a putea fi transplantate, organele trebuie să fie proaspete. Inima unei persoane moarte de nu mai mult de 5 minute este inutilizabilă: aceasta nu va reîncepe niciodată să bată, nici măcar cu ajutorul unui stimulator cardiac – aparat care dă șocuri electrice pentru a stimula pulsațiile. Acest lucru este valabil și pentru alte organe vitale: rinichi, ficat, pancreas, plămâni. Pentru ca organele să fie proaspete, ele trebuie să se afle în stare de funcționare în momentul în care sunt prelevate. Prin urmare, ele nu pot fi prelevate de la un mort cu adevărat „mort”, ci de la o persoană aflată în stare de „moarte cerebrală”, ceea ce, după cum vom vedea, este cu totul altceva.

Pentru a putea preleva organe încă vii, și deci capabile de a fi transplantate unei alte persoane, medicii au creat în 1968 conceptul de „moarte cerebrală”. Prin urmare, în ziua de azi, o persoană a cărei inimă bate, al cărei sânge circulă și a cărei respirație este regulată poate fi declarată în stare de „moarte cerebrală”. În acest caz, cea mai mare parte a funcțiilor vitale continuă să se manifeste, printre care: digestia, excreția și echilibrul fluidelor.

Deseori, persoana în stare de „moarte cerebrală” manifestă sensibilitate la operațiile chirurgicale. Este ceea ce medicii numesc „efectul Lazăr”, de la numele bărbatului din Evanghelie care a ieșit din mormânt după trei zile. În consecință, pentru a i se putea preleva organele vitale, medicii trebuie să anestezieze „mortul”, sau să-i injecteze substanțe paralizante, pentru a evita spasmele musculare sau schimbările bruște de presiune sanguină, ritm cardiac și alte reflexe protectoare. În practica medicală obișnuită, reacțiile de acest fel ale persoanei operate îi indică anestezistului că anestezia a fost prea ușoară și că pacientul suferă.

Toate aceste informații, pe care orice medic vi le poate confirma, sunt, din păcate, necunoscute marelui public. Se pare, de asemenea, că familiile cărora li se cere acordul pentru o prelevare de organe nu sunt întotdeauna informate cu obiectivitate.