Șeful Gărzii de Mediu Tulcea, reținut de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită
Dimensiune font:
Șeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită. Meran a mai fost condamnat tot într-un dosar DNA la un an și 2 luni cu suspendare pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, deturnare de fonduri şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că „au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 septembrie 2023, a inculpatului Dorin Meran, comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”.
Procurorii au stabilit că în acest caz „există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 30 august - 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor”.
„La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Meran Dorin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, au precizat reprezentanții DNA.
Marți, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau