Șefului serviciului de informații al Moldovei: Războiul din Ucraina a schimbat prioritățile SIS
Dimensiune font:
Odată cu declanșarea războiului de Federația Rusă în Ucraina, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova și-a schimbat prioritățile, a precizat directorul instituției, Alexandru Musteața, într-un interviu pentru Platforma Inițiative de Securitate și Apărare.
Potrivit lui, după 24 februarie, exista un risc foarte mare ca armata rusă să ajungă până la frontiera Republicii Moldova, chiar și să preia controlul asupra unor regiuni ale țării, transmite radiomoldova.md.
„Vedem și ultimile mișcări din regiunea Herson, atunci focusul s-a reorientat spre pericole neconvenționale, securitatea energetică. Or, atunci când ai un singur furnizor de gaze, de care depinzi, și energie electrică, e o vulnerabilitate foarte mare, mai ales când producerea de energie electrică se află în gestiunea unei entități aflate în afara zonei de control constituțional a Guvernului de la Chișinău. De asemenea, există aspectul de securitate economică și financiară, or noi monitorizăm foarte atent ce se întâmplă pe domeniul financiar-bancar, pentru a nu admite materializarea unor riscuri care ar putea duce la căderea sistemului financiar-bancar”, a explicat Alexandru Musteața.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau